Aştept cu interes ...

... să-mi sosească analizele medicale la serviciu. Astăzi am fost la vizita medicală anuală. Cu toate că asistenta de la locul meu de muncă a scris pe fişă, la antecedente, AVC-2007 şi Anemie feriprivă cr., NIMENI, niciunul dintre medicii care şi-au pus parafa pe fişa mea nu a întrebat nimic despre asta. Intri în cabinet şi, în funcţie de specilizarea fiecăruia, au întrebările la set: "Citiţi aici! Aveţi ameţeli, pierderi de cunoştinţă? La ginecologie, doriţi? [ ;) ]" şi aşa mai departe. Neurologul mi-a zis să mă caut la tiroidă fiindcă "După cum arătaţi, aveţi probleme cu tiroida" etc. Acum, mie îmi pare rău că nu am o poză de astăzi s-o pun icişea să îşi dea şi alţii cu părerea ... una peste alta nu i-am întors nici unuia foaia ca să vadă ce scrie pe prima pagină. Dar, cum spuneam, să nu zic vorba aia şi să aştept să vină fişa şi să văd atunci dacă îmi scrie careva ceva. Altfel iar o să întreb de ce mai facem chestia asta în fiecare an şi o să-mi iau buline negre pe coaje!

:(

poză făcută de Adi, în Ponoare, cu Cristi, Petre şi Maria într-una din nopţile de priveghi pentru Mămica

Alt noiembrie. Unul care jeleşte mai sonor decât mine; nu ştiu după ce plânge el, poate doar mă ajută pe mine să-mi mestec jalea la moartea Ei. A plecat pe 21 octombrie, uitându-se ca şi mine, în altă parte. Am stat o săptămână după înmormântare cu Mihaela şi cu Flori în odăiţele ei, i-am scuturat şi pus la loc aşternuturile, am tras mereu cu ochiul din afară pe geamul de lângă patul ei şi mi s-a părut nefiresc de gol. L-am decorat cu perniţele cu mâţe pe care le-a cusut în ultimii ani, stând într-un cot. I-am înşirat pe el "minunăţiile Taliţei" cum le-am spus eu combinaţiilor de dantele croşetate cu modele cusute, iar la picioare am clădit pernele mari care tot în ultimii ani i-au fost sprijin, poate confesor şi care cu siguranţă îi ştiu cel mai bine suferinţa. La sfârşitul lui noiembrie vom fi alături de mormântul ei şi de sufletul care va pleca, poate mai liniştit, alături de ceilalţi, de Dănuţ, de Mama şi de Tata şi de Tăticu.

Gânduri şi poze în alb şi negru

O cunosc de mulţi ani. Problema este că e mai bună prietenă cu prietena mea decât cu mine. Iar prietena mea o cunoaşte de mult, dar nu atât de demult ca mine ...

... era o fată veselă, îi plăcea foarte mult să danseze, să iasă cu prietenii la hoinăreală prin parcuri şi pe străzi, îi plăcea să umble şi să descopere diverse locuri. Avea momentele ei, când nu-i trebuiau decât cărţile, muzica şi atât. Poate că avea o lume paralelă, cine ştie?

Apoi s-a măritat. Încet, a trebuit să uite să danseze, să uite să râdă, să renunţe la prieteni; o vreme a trebuit să uite şi de cărţi şi de muzică. Tot în această perioadă şi-a crescut copiii şi îi place să creadă că i-a crescut frumos. Gândul acesta o face să fie mândră şi să se ridice ori de câte ori simte că nu mai poate duce. Se simte sprijinită de ei!

Cu ceva timp în urmă şi-a revendicat o formă de libertate personală. Nu a primit dreptul de a o avea. Ea încă speră să mai poată să o capete, acum când încă nu poartă dioptrii prea mari şi mai poate reveni la cărţile ei, chiar dacă de dansat nu mai dansează decât singură, între patru pereţi.

Prietena mea aşteaptă şi ea momentul. Spune că o cunoaşte chiar mai bine decât mine şi că ştie că ea poate să trecă peste toate obstacolele. Eu nu vreau să-mi pierd încrederea în ea; mi-ar plăcea s-o văd aşa cum era odată. Pentru că doar eu ştiu cum era, prietena mea nu ştie! Şi pentru că vreau să pot spune din nou că este mai bună prietenă cu mine decât cu prietena mea.

Brrrr!

Am aflat în urmă cu câteva zile că în curând se va naşte Horia. Ştiu de aproape două luni că în ianuarie se vor naşte Maria şi Ana Maria.
Dacă trec pe lângă o viitoare mămică nu mă pot opri să nu mă gândesc dacă ştie deja pe cine poartă în pântece; poate să fie un Horia sau o Maria ...

Cu ani în urmă, prin 1986 mai precis, un doctor care mi-a facut ecografie se exprima cam aşa: "pare să fie puţă de băiat, atârnă ceva, dar poate fi şi cordonul ombilical printre picioarele fătului" ... "fătul" Cristi are aproape 23 de ani!

O fi bine sau nu că acum viitorii părinţi pot afla dacă va fi Horia sau Maria?
O fi de folos atâta ... evoluţie?

"Însamnaţii"

Printre cuvintele care mă fascinau în copilărie se află şi ăsta. Surprindeam uneori câte o şuşoteală între mama şi bunica, îmi aduc aminte că şi pe bunicul Gheorghe "Tata" îl auzeam "Ei, da' ştii tu cî-i deacela însamnat!". Şi cum printre paginile prietenului meu DEX-ul ediţia omienouăsuteşaizecişiceva, pe care îl avea mătuşa Do şi pe care îl citeam ca pe o poveste ori de câte ori puneam mâna pe el, nu am găsit CUVÂNTUL, cum nu era politica mea să întreb ci mai degrabă să descopăr, am urmărit, studiat, analizat şi rezolvat cazul.
"Însamnaţii" erau persoane din sat, femei sau bărbaţi, chiar şi copii, care aveau vreun handicap, fizic mai mult decât de altă natură. Se încadrau aici şchiopii, şpanchii (cei care priveau cu un ochi la slănină şi cu unul la făină), mai era şi unul, decreţel, a cărui mamă luase în timpul sarcinii nu ştiu ce medicament ca să avorteze, nu a reuşit, iar copilul a venit pe lume cu ... sau fără mâini, de fapt avea ceva ce atârna de la umeri în jos, scurte, fără degete...Doamne fereşte!
Tot "însamnaţi" mai erau şi adulţii mici de statură, sub medie, ăştia erau mai degrabă complexaţi, mai ales dacă erau bărbaţi.
Ce-i eticheta astfel? Faptul că erau persoane în general fără căpătâi, nu-şi vedeau de treaba lor, cerşeau, îşi căutau alinarea în alcool de cele mai multe ori; cât despre complexaţi, se străduiau să pară ... măreţi, ţipând, căutând ceartă, răstindu-se la toată lumea, dând, cum spune românul, "cu mucii în fasole" cât de des puteau. De asta se vorbea foarte rar despre ei, în şoaptă şi obligatoriu cu un "ptiu, ptiu" la final.

Nu ştiu de ce, urmărind în concediul ăsta ce se întamplă în politica românească, mi-au revenit aceste amintiri!

Uite-aşa, îmi dau şi eu cu părerea ...

O părere de-a dreptul ... hilară am auzit-o la persoane de sex masculin din anturajul meu, ia fiţi atenţi aici: ce doamnă, de ce să nu arate Elena Udrea ce are, că arată bine, e frumoasă etc. ok baieti, de acord, dar nu din funcţia de ministru şi nu pe bani publici. Suntem atât de inculţi politic (şi nu numai) încât am putea să spunem că toate celelalte ţări care au femei în funcţia de ministru nu au femei frumoase? Ideea este că astea sunt posturi pentru femei deştepte şi pregătite profesional pentru ceea ce au de făcut în ministere sau alte funcţii publice; dacă sunt şi frumoase cu atât mai bine, dar apetitul pentru expus, pardon, bucile, urcând pe cal e apanajul exclusiv al doamnei Udrea (şi cred ca nimeni nu ar vedea-o pe doamna Zoe Petre de exemplu într-o aşa postură).
Aşa ca le-am recomandat colegilor să-şi cheltuie banii personali la şantan eventual, unde pot să ceară de la prestatoarele de servicii de acest gen ce vor ei şi să încerce să se informeze pentru ce plăteşte cetăţeanul taxe şi impozite.

Mi-e silă să-l tot văd pe cetăţeanul Emil Boc, cocoţat conjunctural pe scaunul de prim-ministru, venind pe la televiziuni şi piţigăindu-se, răstindu-se la mine, cetăţeanul României pe motiv că este criză şi eu nu înţeleg asta, protestez, cer etc. Mie mi-a luat domnul Boc 20% din salariu fără să mă întrebe dacă sunt de acord, fără să mă întrebe dacă mă descurc cu banii rămaşi, iar în acelaşi timp, eu, cetăţeanul văd cum nişte doamne fâşneţe, frumoase, drăguţe (aici le văd pe Udrea, Ridzi, Anastase, pentru că dacă vine cineva şi îmi spune că Elena Băsescu este o femeie frumoasă ... :-& ), cu dosar greu de partid şi dotate cu "meliţă" pe măsură, dar scoase iarăşi, conjunctural, de prin sau de sub birouri, "puse" pe funcţii, care prin definiţie le pun în slujba mea, cheltuie şi banii mei pe fiţele lor, nu-mi rămâne decât să cred că, ori eu nu înţeleg ce înseamnă criză, ori cineva îşi bate joc de mine.

Din momentul în care a fost ales preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, avea DATORIA de a-şi ţine familia la distanţă de ani lumină de politică (şi de afaceri necurate).
Lăsând la o parte experienţa noastră, a românilor în materie de familie prezidenţială, a veni şi a pretinde faptul că "acest copil care de la 12 ani lipeşte afişe pentru partid etc." are vreun merit personal sau pregătire pentru a reprezenta România ca europarlamentar mi se pare că primim de la preşedintele ţării ceva de genul acela, ştiţi, de la familia familia Covei de la Craiova ;).
Şi tot din acel memorabil moment, despre care îmi doresc din tot sufletul să rămână doar o amintire oribilă şi să nu se mai repete, domnul TB are viaţă personală doar la domiciliul personal.
A pretinde discreţie din partea presei, atunci când te expui în supermagazin, la cumpărături, la cules pupături electorale, la dat cu părerea (a da direcţii de acţiune) chiar şi în acele domeniile unde îţi interzice Constituţia să te bagi ca preşedinte, înseamnă demagogie (asta în termeni decenţi). Eu mai degrabă aş spune că este pur şi simplu o dovadă că nu-i pasă lui de oameni, ci savurează doar puterea absolută pe care şi-a asigurat-o prin acest stat poliţienesc instituit, dar pentru care, ce-i drept, mai are nevoie de cinci ani de mandat, ca să-l desăvârşească.

*meliţă este folosit aici cu sensul de "bun de gură".
La mine în sat, pe vremea când eram copil, până prin 1968-1970, obiectul respectiv se folosea la transformat cânepa scoasă de "la murat" in fire care se torceau şi din care bunica ţesea pânza pentru prosoape, cămăşi etc. Am apucat, ca să zic aşa, anii în care se cultiva cânepa, iar la recoltare se legau snopi pe care bunicii îi puneau la murat (inmuiere, pierdere a rigidităţii firului de cânepă), adică erau scufundaţi şi proptiţi în apă, de preferinţă curgătoare o anumită perioadă de timp, înainte de a fi meliţată. Satul nostru era avantajat din punctul ăsta de vedere, râul Jijia, trece pe lângă sat, aşa că în anii de care vorbesc, se cultiva cînepa la greu.

nou!!!

S-a lansat: http://zeulvostru.wordpress.com/

El este (zeul)! De atunci a mai crescut, are multă energie şi multe idei. Eu îi urez succes!