În ultimele zile, mai de voie, mai de nevoie, subiectul "Ţiganii. Cine sunt ei şi ce vor?" s-a aflat în minţile şi vorbele a mai mulţi prieteni, rude şi cunoştinţe. Am încercat să nu mă gândesc strict la păţania lui Cristian ci doar, aşa, la chestii generale. Şi primul gând care mi-a venit a fost acela că atunci când eram mici, la noi în sat ţigani li se spunea celor cu pielea mai închisă la culoare. Consider ca ăsta era rasism de-a dreptul! Pentru că printre cei consideraţi ţigani era şi un biet sârb, Duşan Truchici, rămas prin zonă odată cu trecerea frontului în al doilea război. Iar mie îmi plac sârbii ca popor.
M-am gândit apoi la ţiganul Traian, fierarul satului.
Venea în fiecare dis de dimineaţa de la trei sate distanţă, potcovea caii sătenilor, făcea unelte şi tot ce mai presupunea meseria asta în anii 60-70.
Îmi pare atât de rău ca nu mai ţin minte toate amănuntele din fierăria lui Traian, bun prieten cu bunicul meu, pentru că acolo îmi petreceam mare parte din timp! În uşa fierăriei, uitându-mă cum umfla foalele Traian, sau într-o şaretă dezafectată din spatele fierăriei, printre buruieni mai înalte ca mine, cu o carte şi multe fructe, închipuindu-mi lumi despre care nu ştiu nici acum dacă există.
Şi iarăşi nu mai ţin minte cum o chema pe nevasta lui Traian, femeie vrednică ce-şi trimitea ţiganul la fierărie cu cămaşă albă, o bucătăreasă grozavă şi de fapt, cred, singura femeie străină de familie de prin zonă, din strachina căreia bunicul mânca fără reţinere, el fiind de altfel un mare "scârbos", cum le ziceam noi copiii celor cărora li se făcea greaţă de la orice scamă dintr-o farfurie cu ciorba şi care bunic (altfel, un mare degustător) nu bea nici din propriul pahar dacă avea vreo urmă de la vinul dinainte!
Făcând un mare pas în timp, nu pot să nu mă gândesc în primul rând la nunţile ROMÂNEŞTI din zilele noastre, unde singura muzică de petrecere este maneaua ordinară şi cei mai agreaţi solişti sunt ... bleah, Guţă, Salam şi alţi copii minune. Mă gândesc cum îşi umflă buzunarele cu bani nemunciţi pentru că mult mai mulţi ROMÂNI decât ţigani le cumpără mizeriile imprimate pe bandă, mă gândesc la cei care trăiesc furând, sigura lor scuză, pe care toată lumea o ... înghite, e aceea că nu se pot opri din prăsit şi că aşa înţeleg ei să îşi hrănească plodurile, mă gândesc la faptul că nu prea văd dimineaţa când plec eu la serviciu vreun ţigan să meargă pe şantiere sau la vreo altă muncă. În schimb văd zeci de români urâţi, dezumanizaţi de băutură, ascultând manele la căşti, vorbind tare, citind Libertatea şi "Click, fată, ai văzut ce a slăbit Bahmuţeanca, ce bine arată!". Unghii mari, cu oja sărită, pantofii cu noroi uscat pe rame, ruj pe buzele ce acoperă gingii ştirbe, inele de aur, cât mai multe, pe toate degetele, îmbrăcăminte de proastă calitate "Vai, am fost în Europa ieri, păi cu cât aş fi dat în Castani pe o pereche de pantaloni, ne-am îmbrăcat toţi fată!" Sordid!
Nu am nici o îndoială că dacă un ţigan ar lua bătaie de la trei români, în aceleaşi condiţii în care a păţit-o Cristi, s-ar declanşa diverse tipuri de discuţii, poliţia s-ar mişca altfel, organizaţiile ţigăneşti la fel, pentru că ei au un mare avantaj: sunt minoritari, deci au numai drepturi. Şi iarăsi nu am nici o îndoială că peste ani, mai mulţi sau mai puţini - şi aş fi fericită să nu mai apuc vremurile acelea, vom deveni şi noi minoritari într-o mare naţiune ţigănească. Ei, atunci, dacă va fi cazul, vom mai sta de vorbă!
19 aprilie 2008
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

5 comentarii:
... nice
vb cu hancu poate iti adevereste predictia ;)
Merci, Jefe!
Cat despre Hancu ....:-&
Tiganii in Romania sunt precum gandacii in bucataria unei "gospodine". Datorita imputeniei si a ignorantei se inmultesc iar UE nu ne lasa sa folosim Raid :|
Adanc spus! ;)
Trimiteţi un comentariu