dor de ducă

Sensation - Rimbaud
Par les soirs bleus d'été, j'irai dans les sentiers,
Picoté par les blés, fouler l'herbe menue:
Rêveur, j'en sentirai la fraîcheur à mes pieds.
Je laisserai le vent baigner ma tête nue.

Je ne parlerai pas, je ne penserai rien:
Mais l'amour infini me montera dans l'âme,
Et j'irai loin, bien loin, comme un bohémien,
Par la Nature, - heureux comme avec une femme.


Daţi-mi o muiere care sa fi scris ceva asemănător...
...chestia este ca pe mine iar m-a luat dorul de ducăăăăă! Vreau să merg desculţ pe mirişte, să mă zgârii în paiele cosite, vreau înapoi "fâşia" dintre grădini, vreau Ponoarele, malul Jijiei, tot, tot...

Nu văd în faţa ochilor decât Glăvăneştii, deşi Rimbaud, Villon şi mulţi alţii aşteaptă, cuminţi ce-i drept, atenţie sporită. O să-i descurc eu cumva, că nu am ce face, dar pe urmă am nevoie de v-o lună, aşa, de vacanţă, pe care nu am de unde să o iau şi aşa mai departe...

...şi mă uit luuuung pe geam, şi aş vrea să fie gemuleţul dinspre "cuptior", pe unde dădeam cozonacii la copt şi îi primeam apoi, fierbinţi; bubuie boxele într-o maşină din faţa blocului şi eu nu doresc să-mi şuiere decât vântul printre salcâmi şi să bubuie doar tunetele dinspre Răuseni când vine furtuna

...şi să-mi bubuie mie capul de atâta învăţătură, meyyyyy!