nori

Erau atât de pufoşi şi de albi norii pe cerul albastru, astăzi la întoarcerea mea acasă, încât am căzut iar în acel butoi şi mi-am amintit de excursiile mele cu Tata, "la deal", la cosit. Plecam de obicei cu coşul căruţei gol, doar coasa strânsă, "ca să nu se taie fata", traista cu cutea şi un ciocan, şi un ţol (preş) dungat, tot aşa, să nu stea fata direct pe scânduri. Mă întindeam pe spate şi mă holbam la cer, iar atunci cand erau norii aştia albi şi cu gust de vată de zahăr, mă mieunam "Tatîîîî, io-ti cum îs norii, ci bini ar fi sî mă sui şî eu pi unuuuu". Şi Tata mustăcea şi spunea "lasî cî îţ faci tata norişor acuş..."... Şi se apuca de cosit, şi umplea căruţa cu otavă, arunca ţolul deasupra şi ... gata norişorul! La intoarcere stăteam pe burtă, peste "norul" de iarbă şi alegeam flori, sugeam tulpinuţele fragede şi dulci de la tot felul de buruieni, aroma ierbii cosite era absolut îmbătătoare (că tot se vorbeşte zilele astea foarte mult despre etno-botanice) şi până ajungean devale, trăgeam şi un pui de somn!